Junk.

Ca in fiecare zi, m-am dus din nou sa o vizitez pe Shery. Cred ca e a zecea oara de cand s-a trezit cand ma duc sa o vad. In fiecare zi ii duc un cadou simbolic, care sa ii aminteasca de relatia noastra. Si in fiecare zi ea imi multumeste rece, fara sa para macar ca isi aminteste de ceva. Nu ma intelegeti gresit: chiar daca ar fi sa ramana asa, eu tot as iubi-o. Insa ceea ce imi doresc eu cel mai mult e sa o vad bine. Stiu ca nu are cum sa mai fie aceeasi Shery pe care am cunoscut-o, chiar daca si-ar recapata memoria. A trecut prin multe, cu siguranta ceva, inlauntrul ei, s-a schimbat. Si daca nu ma mai iubeste, o voi recuceri!
Jay imi spune mereu: "Lee Jun Ki! Ori esti ipocrit, ori esti prost! Nu te mai recunosc!" si intr-un fel inteleg de ce. In parte, chiar are dreptate. Nu sunt chior, vad si eu ca m-am schimbat! Uneori e frustrant - desi nu regret nimic - ca omul care sunt acum incalca toate principiile in care credeam. "Viata trebuie traita, nu irosita!" obisnuiam sa spun in perioada adolescentei. Eu si Jay ne simteam ca niste zei. Chiar dinainte sa devenim staruri, ne lasam amprenta pe unde treceam. Nu am fost mereu dragut si binevoitor cu toata lumea. Ba eram chiar arogant si indiferent. Imi amintesc cum intr-o zi, o fata draguta, dar cam plinuta a venit la mine cu o scrisoare de dragoste. Cred ca eram cam prin clasa a IX-a...
"Oppa..."
Atat a apucat sa spuna. Poate ca nici n-as fi bagat-o in seama, dar cum Jay se tot uita la mine facand pe mascariciul din spatele ei am luat scrisoarea si am citit-o cu voce tare in fata intregului liceu. Am regretat pe loc ca am facut asta si din nou cand am aflat, peste vreo 2 luni, ca de fapt Jay nu se scalambaia din rautate, ci pentru ca el chiar o placea pe Tae Hee, caci asa se numea fata aceea. Mi-a parut rau pentru el, insa doar pentru vreo 2 minute, pana mi-a spus ca ii era rusine sa iasa cu ea, pentru ca era grasa. Apoi i-am dat doi pumni.
Cu timpul eu am crescut, m-am mai schimbat. Shery m-a facut sa ma schimb. Ea chiar era o fata speciala. Imi amintesc ca pe vremea cand eram doar amici imi aplica destul de des "corectii" cand o luam pe aratura: un bobarnac in cap, o palma pe dupa ceafa, un pumn sau un cot in stomac aplicat "subtil". In timpul asta s-a maturizat si Shery, a invatat sa isi sustina puncul de vedere fara asa-zisele lovituri "din dragoste". Acum ne iubim altfel. (Nu pot sa va zic cum.)
Altfel au stat lucrurile cu Jay. El a ramas acelasi, iar eu inca mai astept sa apara si pentru el acel cineva care sa il schimbe. Stiu ca nu e baiat rau, caci e loial si amabil si talentat. Astept insa ziua cand nu va mai fi atat de arogant si de indiferent. Poate candva va reusi si el sa isi arate sentimentele, nu sa le ascunda.
Astazi a fost cea mai fericita zi din viata mea. Cand am intrat in salon, am vazut-o pe Shery facand ceea ce ii placea ei cel mai mult sa faca inainte de accident: scriind. Si ca de obicei, ma asteptam sa fiu primul care citeste ce a scris ea. Dar chiar daca Shery isi revine, noi inca nu suntem ca inainte.
Apoi, mi-a facut o alta surpriza: a coborat din pat, singura si a mers! Shery isi revenea... Am vrut sa verific ceva... Am vrut sa vad povestea pe care o scria. Am vrut sa vad daca era povestea pe care o stiam. Vroiam sa vad daca isi aminteste de Honki, de romanul ei, de visul ei.
Insa ce am vazut acolo m-a surprins si mai mult! Povestea... povestea ei... era adevarata! Era povestea noastra! Isi amintea! Si tocmai cand radeam de fericire, Shery a intrat in camera.