La cumparaturi cu sora mea.

Chiar nu stiu de ce erau baietii atat de misteriosi, insa din fericire nu avea nicio legatura cu cel-al-carui-nume-nu-il-voi-rosti. Nu astazi, cel putin. Sper sa ma tin de cuvant pana la sfarsitul zilei. Stiti cum e atunci cand nu trebuie sa spui ceva si exact aia iti sta pe varful limbii de fiecare data cand deschizi gura? Cam asa eram eu acum. Cum vedeam o camasa draguta in mall ziceam:
"Lui Ju...ay i-ar sta tare bine in asta. Ce zici?"
Sau:
"Ce pantofi faini, nu-i asa J...Mir?"
Regretam faptul ca fusesem de atatea ori la cumparaturi cu "respectivul" in trecut. De asemenea, cred ca si baietii incercau sa-mi joace feste. Vroiau sa manance junk food, sa vedem filmul "Junkyard Dog" si sa isi cumpere jocul "Dungeon Runners Junk".
Cand ne-am intalnit cu Nermy, deja vazuseram cateva magazine. X se cam plictisise, iar eu am dedus ca nu se simtea in largul lui pentru ca eram cu totii mai mari decat el, asa ca m-am gandit sa ii aduc un prieten de varsta lui. Prima persoana la care m-am gandit a fost Vlad, fratele Dianei, care avea aproape 16 ani si era un tip tare haios si prietenos. Cred ca i s-a parut si Dianei o idee buna, pentru ca l-a sunat si l-a intrebat daca vrea sa il cunoasca pe X, despre care ii povestise multe lucruri cand se intorsese din Corea. Se pare ca doar gandul ca o sa aiba un prieten cu care sa vorbeasca l-a binedispus pe X, pentru ca atunci cand Nermy a spus: "Let's go to Terranova!", desi fusesem deja acolo, iar baietii nu intrasera pentru ca era magazin cu haine de fete, i-a raspuns: "I'm coming too! D'ya need some help picking?"
Nermy s-a uitat la el, l-a studiat din cap pana in picioare, a decis ca stilul lui vestimentar e acceptabil si ia zis:
"Hm... OK, sure!"
Vlad a ajuns destul de repede, pentru ca venea de la scoala si era aproape. I-am facut cunostinta cu X. Comunicarea era OK, Vlad si Nermy nu stiau engleza foarte bine, dar se descurcau. Le-am dat o misiune: sa il invete pe X romana.
Inainte sa vina in Romania, baietii isi cumparasera un ghid de conversatie Englez-Roman, asa ca incepusera sa invete deja fraze uzuale. Erau haiosi uneori, cand incercau sa spuna o fraza mai grea si se incurcau. Le-am spus:
"You should use korean pronounciation, it is more similar to ours than the american one."
Insa cum coreenii nu pot sa pronunte doua consoane succesive in aceeasi silaba, unele cuvinte sunau cam ciudat.
Dintre toti, X a invatat romana cel mai repede. Dupa 2-3 saptamani de cand venisera in Romania, deja putea sa se duca la cumparaturi singur, sa intrebe cum poate sa ajunga in centru, sau in alte locuri. Ba chiar stia cateva cantece in romana.
Nu mi-am dat seama cat de populari au fost cei de la O-zone, pana cand nu l-am auzit pe Jay fredonand intr-o zi melodia de la "Dragostea din tei", in timp ce isi facea curat in camera.
"Hey! You know O-zone?"
"What's that?"
"The song you're singing... It's a romanian song."
"Oh, you mean the original version is romanian? Interesting... this used to be Junk's favourite a while ago..."
Oh, great! Sperasem sa nu aud numele asta prea curand...
Nu imi era dor de el... nu... eram doar... vroiam... trebuia sa isi ceara scuze! Asa era normal! Nu spusese nimic de atunci! Binenteles ca nu l-as fi iertat, dar meritam sa isi ceara scuze!

Multiculturalism.

In fata mea se aflau, in toata splendoarea lor de muzicieni celebri asaltati de fane inebunite - membrii trupei Fly Together, cu chitarele in spate si 4 bagaje, toate carate de cel mai mic din trupa, maknae, cum i se zice in coreana, X. Era totusi norocos ca in trupa erau numai baieti si nu fete, altfel cu siguranta ca ar fi carat pe putin 8 bagaje.
"Chajatta!" imi spuse Jay.
Toti ma priveau. Prima data m-am uitat dupa Junk. Din obisnuinta probabil, cu siguranta NU imi era dor de el! Se pare ca fostul meu prieten era inca in Corea. In orice caz, nu era cu ei. Key parea plictisit, afisa o expresie cool, care imi spunea: "I was dragged here..."
Mir parea fericit ca isi va face prieteni noi, fiindca tot se uita in spatele meu, in camera. X gafaia de la efortul de a cara 4 bagaje(dintre care doar unul ii apartinea) pe scari, pana la etajul 2. Jay imi zambea cuceritor, nu ca sa ma cucereasca, ci pentru ca vroia ceva. Poate vroia sa isi ceara scuze pentru sora lui. Sau poate vroia sa ma convinga sa i-l las ei pe Junk. Oh, nu! Imaginatia bogata poate fi binecuvantare, dar si blestem. Uram sa mi-i imaginez pe Junk si pe Hee Jin impreuna. Am incercat sa ma detasez, sa le spun ceva.
"So... You were the ones causing all that ruckus in the hallway?"
"We were looking for you! We thought you'd recognize our awesome voices."
"Well, I can recognize your awful personalities..." le-am spus in gluma, zambind.
"I'm not trying to be rude but... what are you doing here? Why are you here?"
"Well, our manager Hyung said we should 'expand our horizons'. That's what we're doing. And we sure have expanded it, by going to the end of the world... We need your help!"
"What... Why?" am intrebat, in timp ce imi ziceam: "Doamne, sa nu fie ce cred eu..."
"Well... first of all, we need a place to stay, but the man at the entrance doesn't understand a word we're saying. He kept telling us: Pelecati! What does that mean?"
"Oh... it means 'go away'. You see, there aren't any rooms here. You have to fill in a form when the year starts and then, maybe, if you're lucky, you'll get one."
"Oh, shit! It's all X's fault!"
"Hey! Why is it my fault?" a intrebat X revoltat. "You wanted to see where Junk Hyung is living!"
"And you wanted to see N... ouch!" a spus Jay cand valiza lui i-a aterizat pe picior.
"Oh, sorry, I didn't see you!" s-a scuzat dulce si nevinovat X.
"Well... come on in, and we'll think of something." le-am spus baietilor, facandu-le loc sa treaca.
Le-am facut cunostinta cu Andra si Diana, apoi i-am servit cu cate un castron de cereale.
Jay si Mir, cu sarmul lor irezistibil, dar diferit, s-au facut destul de repede comozi si s-au imprietenit cu fetele.
Cand Tanya a iesit afara scuzandu-se si spunand ca trebuie sa dea un telefon, m-am pregatit sa mai pregatesc un castron cu cereale. Se parea ca urma sa avem inca un musafir.
Simona a ajuns cam in 20 de minute, insa sunt sigura ca nu drumul i-a luat cel mai mult timp, ci aranjatul. Arata impecabil, ca intotdeauna.
Inainte ca sa ajunga Simona, Tanya ii instruise deja pe baieti, spunandu-le:
"It's a romanian custom to kiss someone on both cheeks when you greet them. It's very rude if you don't do it!"
"I love romanian customs!" a spus Jay, zambind. "I promise next time I'll greet you with a kiss."
Cand a intrat Simona, Mir, fericit ca poate pune in practica ce a invatat, s-a dus sa o pupe. Jay si X la fel. Cand baietii l-au indemnat si pe Key sa faca la fel, el s-a uitat la Tanya si a spus:
"I don't trust you."
Eu am zambit aprobator la Key, insa el inchisese ochii. Era si normal sa fie obosit. De fapt cred ca toti erau obositi. Cum Tanya si Dida locuiau singure in camera, ne-am hotarat sa ne inghesuim toate 5 in cele 4 paturi din camera mea si sa le lasam provizoriu baietilor cealalta camera.
In timp ce baietii se pregateau sa se mute in camera lor, am primit un apel:
"Da, Nermy! Mergem la shopping? OK. Poate vin cu fetele. Bine, te pup!"
"Was that Nermy?" a intrebat X.
"Yeah, she wants to hang out. Oh, but you must be really tired..."
"Not at all!" a spus Jay, de data asta. "I heard something about shopping... We really need some stuff, like... toothpaste and... underwear... Can we come along?"
"Well... sure, if you want to."
"Great!" spuse Simona entuziasmata si timida in acelasi timp, stand la 2 metri de Mir insa aruncandu-i ocheade flirtoase(nici nu stiu daca asta e cuvant) de la distanta.
Mie, totusi, ceva imi mirosea ciudat... Si nu ma refer la sosetele murdare pe care le ascunsesem sub pat inainte sa intre baietii. Speram doar sa nu aiba legatura cu Junk.

Vecinii.

Trecuse deja o luna de cand ma intorsesem din Corea si se parea ca toate lucrurile isi reluau incetul cu incetul ritmul monoton. Facultate, teme, invatat, 2-3 mese pe zi, iesiri cu prietenii, ba chiar incercam sa imi gasesc ceva de munca. Nu prea imi lasam niciun minut liber ca sa ma gandesc. Ca niciodata, programul meu era planificat la secunda. Binenteles ca nu eram perfecta, mai existau timpi morti pe ici pe colo. La inceput durea. De fiecare data cand aveam o clipa libera ma gandeam la dubla tradare. 

In urma cu doua saptamani, fetele mele(si prin sintagma "fetele mele" ma voi referi, de acum incolo, la Tanya si Diana) imi facusera o surpriza: se mutasera in camera libera de langa a mea. 

"Ne-am mutat ca sa fim mai aproape de facultate." mi-au spus in seara in care m-am trezit cu ele la usa, tinand in maini 3 pizze si o sticla de suc si strigand vesele: "Suntem noile voastre vecine! Sper sa ne-ntelegem bine!"

Binenteles ca nu le-am crezut. Stiam ca se mutasera pentru ca isi faceau griji pentru mine si le eram foarte recunoscatoare pentru asta. Uram singuratatea si prietenele mele stiau asta.

Fetele mele le placeau pe Andra si Diana. Cele doua Diane facusera chiar un pact, ca sa nu le incurcam: Diana - my old friend - se alesese cu porecla Dida, in timp ce noua colega de camera isi putea folosi in continuare nestingherita numele.

Andra, fiind o fata foarte sociabila si comunicativa, a inceput sa ne vorbeasca despre ce filme a mai vazut ea in ultima vreme. Si credeti-ma, erau destule! Daca nu ar fi avut un talent de povestitor uimitor, probabil ca ne-ar fi obosit cu cele 5 filme pe care ni le povestise de la cap la coada cu de-amanuntul. Insa pentru ca avea darul de a te atrage in poveste si a te face sa razi din orice, ne pastrase treaz interesul pana spre sfarsit, cand am adormit toate pe covor. Sau ma rog, poate numai eu adormisem. Cert e ca atunci cand m-am trezit, toate dormeau ca niste bebelusi.

M-am trezit prima, am pregatit cereale cu lapte pentru fete si am dat drumul usor la muzica. Curand, rand pe rand au inceput sa deschida cate un ochi, intai Diana, apoi Andra si in cele din urma Dida si Tanya.

Am luat micul dejun impreuna, spunand glume si barfind, cum nu mai facusem demult.

Nu mai zambisem de saptamani bune, iar acum ma dureau obrajii de atata ras.

La un moment dat, am auzit o melodie care mi se parea cunoscuta de pe hol, insa m-am hotarat sa nu ii dau atentie. Pana la urma in camin mereu erau "petrecareti" care ascultau muzica tare inca de la primele ore ale diminetii(mai rar, dar se intampla). Dar atunci cand a inceput sa se auda din ce in ce mai aproape de usa noastra, Diana, care tocmai incerca sa ne povesteasca ceva amuzant si era intrerupta mereu de cantecul de pe hol, a scos capul pe usa sa vada cine sunt "colocatarii" nostri.

A deschis usa cu forta, vrand sa strige la ei, insa fara sa zica nimic a inchis-o repede la loc. Parea un pic intimidata, asa ca am iesit eu, insa cand am deschis usa am ramas si mai surprinsa ca Diana!

Aida.

Inainte ca avionul sa decoleze, stewardesa ne-a spus:
"Va rog sa va inchideti telefoanele mobile!"
Pana atunci ma uitasem din 5 in 5 minute la ecranul telefonului, insa nu primisem nimic. Inainte sa il inchid, am verificat din nou. De data asta clipea.
"Safe flight!" a fost mesajul care mi-a aparut pe ecran la o apasare de buton.
Era modul lui Shery de a-mi spune ca ma iertase...

I'm so hollow!

Cand s-a intors Aida, jocul se incheiase si fetele dormeau. Eu plangeam din nou, asta era a doua seara in care plangeam si speram sa fie si ultima. M-am prefacut ca dorm, sperand ca Aida sa nu ma auda cand imi sterg nasul pe fata de perna. Din fericire nu m-a auzit. Sau poate ca era prea obosita, pentru ca in momentul in care s-a asezat in pat i-am auzit respiratia greoaie. Imi placea sa o aud pe Aida dormind. Ma linistea sa stiu ca e cineva cu mine in camera, cu atat mai mult cu cat era cineva care ma iubea. Ma simteam in siguranta, protejata. Stiam ca daca mi se facea rau avea cine sa aiba grija de mine. De data asta raul meu nu era de natura fizica, insa nu conta. Aida era aici sa ma vindece. Cu gandul asta in minte, nici nu mi-am dat seama cand am adormit.

Cand m-am trezit, Aida era deja la masa, bandu-si cafeaua de dimineata. Parea cumva pusa pe ganduri in timp ce sorbea din licoarea calda si se uita pe fereastra.

"Buna dimi...aaata!" i-am spus in timp ce cascam.

"Ah, te-ai trezit?" m-a intrebat ea, un pic nedumerita, de parca de-abia o adusesem cu picioarele pe pamant.

"S-a intamplat ceva?" am intrebat, iar apoi am completat: "Nu vesti proaste azi, te rog!"

"Nu sunt vesti proaste. De fapt, sunt bune. Da, da! Chiar foarte bune..." imi spunea ea. Insa expresia ei nu prevedea nimic bun. Nu imi placea ingrijorarea de pe fata ei.

"Am castigat un... premiu. Da, sa ii zicem asa: premiu!"

"Nu-mi spune ca..."

"Crede-ma, premiul asta nu e ceva ce ti-ai putea imagina. Nici macar tu!"

"Ei bine, zi-mi odata!"

"Mai stii romanul ala pe care il scriam eu, cu Robert si..."

"Normal ca stiu, doar era genial! Lasa detaliile si treci la subiect!"

"Ei bine... George s-a gandit sa imi faca o surpriza si l-a trimis la... Un concurs. Si... Am castigat. Premiul cel mare."

"Nu imi spune ca e o excursie intr-un loc exotic!"

"Ai ghicit... In parte. E o calatorie, dar nu e o excursie intr-un loc exotic. E... Ceva mai mare de atat. Am castigat o bursa in America la cea mai tare facultate de literatura si scenaristică. Pentru toti cei 3 ani de studiu."

O galeata cu gheata imi aterizase in stomac. Stiu, sunt egoista. Poate mai mult decat egoista. La nivel rational stiam ca trebuia sa ma bucur pentru ea. Dar eu? Pe mine cui ma lasa?

Evitand sa imi exteriorizez gandurile, am intrebat:

"Si George?"

"S-a gandit la tot dinainte sa trimita romanul. Vine cu mine si o sa isi continue studiile acolo."

Si eu? Si eu? Si eu? Cuvintele astea aveau ecou in capul meu. Ma durea capul. Mi-era greata. Se pare ca totusi nu dormisem asa de bine azi noapte.

"Shery... Te cunosc prea bine. Tot astept sa explodezi si nu o faci. Si mi-e mai teama. As prefera sa reactionezi asa cum o faci tu in mod normal. Chiar daca asta implica o cearta."

"Ti se pare normal sa nu ma bucur pentru prietena mea cea mai buna? Sa ma gandesc numai la mine? Pe mine cui ma lasa, chiar nu ii pasa? De ce tocmai acum? Asta e ceea ce imi trece acum prin cap!"

Aida nu a mai spus nimic. Stia ca nu era nimic din ceea ce mi-ar fi putut reprosa sa nu imi fi reprosat eu singura mai inainte. Sau poate ca avea mustrari de constiinta.

"Can... Cand pleci?"

"Maine..."

Desi stiam ca gresesc, i-am spus rece, in timp ce ieseam pe usa:

"Sa nu te astepti sa te conduc la aeroport!"