DongHo( a.k.a. X).

Sa va spun un secret despre mine: niciodata nu ii cer prietenia unei fete fara sa fiu absolut sigur ca nu ma va refuza. Sau cel putin nu am facut-o  pana acum.
Hey, you know what they say, never say never! Oh, God! De cand a spus-o Justin Bieber parca suna din ce in ce mai rau. In fine...
Astazi mi-am luat inima in dinti si i-am cerut prietenia lui Nermy. Vlad mi-a zis ca in romana asa se zice: "Vrei sa fii prietena mea?"
Si am dat gres din nou, ca de obicei!
Mi-a raspuns:
"O, credeam ca suntem deja prieteni...", parand putin trista ca am intrebat. Stiti cat ii taie elanul unui tip o replica de genul asta?! Imi luase destul de mult sa imi fac curaj sa ii spun asta, insa acum trebuia sa ma pregatesc din nou, sa o lamuresc... Nu facusem asta niciodata, pentru nicio fata. Dar, oricum, Nermy nu e orice fata. O plac mult pe Nermy. E amuzanta si desteapta si draguta. Ii pasa de ce se intampla cu cei din jurul ei. Ii place sa se joace pe calculator. E competitiva si ambitioasa, dar mai ales, ceea ce apreciez cel mai mult la ea e ca e sincera si loiala, intai cu ea insasi, iar apoi cu ceilalti. Niciodata nu incearca sa para altceva decat e si mereu iti spune in fata ce crede. Chiar daca uneori doare...
"Stii, e bine ca suntem prieteni si iti valorez prietenia. Nu as vrea sa o pierd. Insa tu mereu ai fost sincera cu mine, asa ca astazi eu voi fi sincer cu tine."
"OK. Ma bucur ca suntem sinceri unul cu altul."
"Stii, de fapt... Eu te plac. Chiar foarte mult. Si as vrea, daca se poate, sa fim mai mult decat prieteni." Gata! Am spus-o! Sa nu vada ca m-am inrosit, sa nu vada ca m-am inrosit! Oh, te rog, nu te uita la urechile mele! Te rog, te rog, te rog!
OK, acum m-am calmat. Spune ceva! Orice! Te rog, spune ceva!
"... Stii... Credeam ca ti-ai dat seama deja ca... Eu... eu il plac pe Jay! Oh, am spus-o! Nu-mi vine sa cred ca am spus-o cu voce tare! Ce jenant!"
S-a uitat la mine, si parca ma uitam intr-o oglinda. Sentimentele pe care le citeam pe fata ei stiam ca se afla si pe fata mea, desi motivele noastre erau diferite. Jena, tristete, disconfort. Indoiala. Probabil ca Nermy se intreba daca vor mai fi lucrurile la fel intre noi. Cred ca isi dorea asta. Si eu imi doream. Insa ceva inlauntrul meu imi spunea ca lucrurile nu aveau cum sa mai fie la fel. Se parea ca pana la urma nu eram un tip chiar asa de cool...

***

Au trecut deja doua saptamani de cand nu am mai vorbit cu Nermy. Unii ar zice ca mi-a ranit ego-ul si de-aia nu am ramas amici. Dar eu stiu ca nu e asa. Imi doresc din tot sufletul sa fie totul la fel, dar nu pot. Ma doare sa o vad. Ma doare sa o vad razand cu Jay hyung, imbracata provocator si machiata. Ma doare sa vad cum isi fereste privirea cand ma vede ca ma uit la ea si apoi sa ramana tacuta. Nu stiu ce ii poate trece prin cap in momentele astea, dar cu siguranta eu sunt de vina pentru stanjeneala ei.

In ultimele zile, lucrurile au devenit si mai rele. Vlad mi-a spus ca a vorbit cu Nermy despre mine, dar ca nu imi poate spune ce i-a zis. Chiar asa de rau stau lucrurile?! Oare o doare si pe ea cand ma vede? O deranjez asa de tare? Durerea mea o pot suporta, insa ei nu vreau sa ii fac rau.

Asa ca m-am hotarat sa plec. Deja am gasit un liceu bun cu profil de muzica in Coreea si am aranjat pentru un  loc. Insa nu renunt! O sa ma intorc cand termin liceul, ca un barbat mai cool si mai matur. Sper...

Un vis ciudat.

A fost prima noapte cand am visat ca zbor. In visul meu, se facea ca in mijlocul iernii(desi nu era zapada), alor mei le trecuse prin cap "incredibila" idee de a face curatenie generala. Sau poate se intamplase ceva neprevazut... nu imi amintesc prea bine partea asta a visului. Cert e ca eram in curtea casei mele, stand pe o saltea si asteptand sa pot intra inapoi. Mai era si februarie, o luna in care intotdeauna am fost foarte ocupata, cu multe teme si proiecte de predat la sfarsit de semestru...
Chiar acolo, la mine in curte, un caine imi tot dadea tarcoale. Era un caine maro si mare si desi nu latra, parea periculos. Nu imi amintesc daca am fost surprinsa sau nu, dar atunci cand cainele a sarit pe mine si a vrut sa imi smulga capul de pe umeri, nimeni nu m-a luat in seama. Si in momentele alea de disperare cumplita, m-am uitat in sus. Atunci l-am vazut! Iar in momentul in care l-am vazut, s-a intamplat ceva la care chiar nu ma asteptam: am inceput sa zbor. De fapt, mai degraba sa plutesc lin in aer, cu tot cu saltea, inaltandu-ma spre el - spre... Mos Craciun!
"Ah, cred ca visez!" mi-am zis. Am inceput sa ma frec la ochi, sa-l vad mai bine, pentru ca mi se parea ceva ciudat la el. Mosul... se barbierise?! In timp ce zburam spre el, a inceput sa pluteasca, la fel ca mine, iar salteaua mea, parca avand propria ei vointa, il urmarea. Nu stiu cat timp a durat toata aventura; ceea ce stiu e ca intr-un final am ajuns intr-o sala de teatru, pe scena, unde era o masa frumos aranjata, cu lumanari si crengute de brad, si vasc, si decoratii de Craciun, si zapada artificiala. Cand am ajuns, Mos Craciun statea cu spatele la mine, scotand ceva din sac.
Mai inainte chiar sa il vad la fata, l-am mirosit. Nu cred ca as fi putut sa nu recunosc vreodata mirosul proaspat de ienupar, chiparos si mosc care imi facea pielea de gaina. Cand s-a intors spre mine, arata mai bine decat aratase vreodata: arata ca un barbat adevarat. Pana si cearcanele pe care le avea il faceau sa para mai masculin si nu ii luau cu nimic din farmec. Totusi, ma faceau sa ma intreb: de ce nu a dormit barbatul asta azi-noapte?! Simteam un amestec de ingrijorare si usoara gelozie - gelozie pe femeia care ii rapise somnul. Cand a deschis cutia pe care o scosese din sac, am vazut intai o usoara sclipire. Era un inel. Un inel exact asa cum imi dorisem intotdeauna: In loc de o piatra mare si orbitoare, avea doua pietricele mici, doua flori de mina care, dupa cum aratau, crescusera impreuna in intunericul pesterii. Si totusi straluceau. Subtil, ce-i drept, dar foarte frumos. Apoi, intr-un moment de contemplare, m-am intrebat daca nu cumva femeia care ii rapise somnul eram... chiar eu. I-am zambit barbatului de care ma indragostisem si... m-am trezit.

***

Trebuia sa povestesc cuiva visul ciudat pe care il avusesem. Excluzand detaliile jenante, le-am povestit prietenelor mele cele mai bune visul meu.

"Poate zapada asta e de vina," mi-a spus Tanya, usor amuzata de cata importanta ii dau visului astuia.

E adevarat ca Craciunul asta fusese cam ciudat. De ani de zile nu mai avusesem sarbatori de iarna atat de uscate si de mohorate. Fara niciun pic de zapada, Craciunul trecuse de parca nici nu fusese aici.

"Sau poate," replica Diana, care mai mult ca oricine dadea importanta fiecarui vis, "poate ca are o semnificatie mai serioasa. Nu totul e ceea ce pare, Tanya! Oare cand vei invata asta?"

"Sper ca niciodata..." murmura Tanya in spatele Dianei.

"Te-am auzit! Si in plus, ganditi-va bine! Poate chiar inseamna ceva. Mai ales ca Shery..."

"Hm? Ce e cu mine?"

"Nimic! Diana tocmai vroia sa zica... ca tie iti place mult Craciunul! Trebuie sa fi fost tare frustrant sa  mananci cozonac, sa canti colinde si sa primesti cadouri, fara zapada, nu-i asa? Poate de-aia ai avut un vis asa de ciudat."

"Mda... poate aveti dreptate. Dar de ce tocmai CHINA?! Nici macar nu il sufar!!! Mai ales de cand mi-a citit povestea fara permisiune! Nici nu am mai vorbit de atunci... Hmpf!"

Si totusi, visul asta nu era tot ceea ce era ciudat la mine. In afara de vise, uneori, fara sa dorm, fara sa fiu macar obosita sau sa inchid ochii, percepeam franturi de imagini si sunete pe care nu imi aminteam sa le fi vazut sau auzit vreodata. Si in cele mai multe din ele... aparea Junk!