Dormeam. Si daca dormeam, inseamna ca era deja dimineata. Stiu, nu e sanatos sa stai treaz toata noaptea si sa dormi doar doua ore dimineata, de la 4 la 6. Dar nu aveam de ales. De cand vizitasem Seul-ul, programul meu era putin dat peste cap. Acolo nu prea avusesem timp sa dorm. Aici eram obligata sa o fac. Din nou acasa, din nou la cursuri, mereu ocupata.
Oricum nu aveam nevoie de somn. Nu ca sa visez, cel putin. In Corea de Sud, toate visele imi devenisera realitate. Aici, insa, visam la ce se intamplase acolo chiar si cu ochii deschisi. De ce ar fi visele de noapte cu ceva mai presus fata de cele de zi? Eu nu fac discriminari.Pentru mine, toate visele sunt la fel de importante!
Bursa de studii in Corea fusese cel mai minunat lucru care mi se intamplase vreodata. Nu fusese o minune faptul ca ajunsesem acolo. Inca din liceu am fost fascinata de cultura est-asiatica. Cu toate acestea, mare mi-a fost mirarea sa aflu ca la facultate, bursa de studii in Corea nu prea era aleasa de multi. In parte datorita distantei, in parte datorita costurilor de transport, majoritatea studentilor alegeau destinatii mai putin “exotice” si mult mai apropiate de casa.
Prietenele mele, Diana si Tanya, alesesera o astfel de tara: Anglia. Li se paruse alegerea perfecta. Destul de aproape de casa incat sa nu cheltuie prea mult pe drum. Suficient de departe ca sa nu le viziteze parintii. Se suparasera putin cand le-am spus ca eu nu aleg aceeasi destinatie. In fond si la urma urmei, aceasta bursa ar fi fost o vacanta perfecta pentru consolidarea relatiei noastre. Si asa eu si cu Tanya nu prea ne mai intelegeam in ultimul timp. Ea era prea sensibila, eu – prea insensibila.
In fine, a fost calatoria perfecta. Nu a fost o vacanta, desi am tratat-o ca atare. Orice fata stie ca atunci cand te simti ca in vacanta, desi te duci la scoala, exista doar trei posibile explicatii: ori esti o tocilara luzerita fara viata sociala, ori iti place scoala, ceea ce e ok, ori te-ai indragostit. De cele mai multe ori, valabila este a treia varianta. Si de ce sa ies eu chiar din toate tiparele?!
Cum am mai spus, dormeam. Nu, nu vorbesc in somn… nu mereu, cel putin. Si nu atata. In niciun caz nu o sa ma auzi povestind un roman in somn. Chiar daca probabil ca il visez. Dar voi nu aveti cum sa stiti ce visez eu, nu?
Sa revenim. In timp ce dormeam, aud o bataie puternica in usa. Cum la mine la usa de obicei se aud batai usoare(stau la camin de fete, deh!), si cum postasul suna bate intotdeauna de doua ori, am presupus ca e ori o greseala, ori vreo urgenta. Intotdeauna cand dorm, inainte sa ma dau jos din pat, analizez bine situatia. Asta pentru ca daca nu e urgent, nu ma dau jos din pat. Logic, nu? Pana la urma am hotarat ca poate fi urgent si m-am dat jos din pat.
“Sper sa merite.” am bombanit, inainte sa deschid usa.
Dupa ce am deschis-o am fost sigura de asta: meritase!
Va Urma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu