Junk

Lui Chae Rin nu ii plac dulcegariile. Ea crede ca un barbat trebuie sa fie puternic, masculin. Asa ca incerc sa nu ii spun ca o iubesc. Stiu ca as speria-o. Sau ar crede ca am vreo intentie ascunsa. In schimb, incerc sa ii arat inima mea in fiecare zi. (Asa s-o zice in romana?)

Ieri, am luat o decizie. Am decis sa risc. Au fost mai multi factori care m-au dus acolo.

Din intamplare, pe cand eram cu baietii intr-un pub, pierdeam vreo 2 ore, ma intalnesc cu Chae Rin si cu prietenele ei. Cand am vazut-o, mi-am dat seama ca imi fusese dor de ea. Diferenta dintre “cu” si “fara” se vedea. Se simtea. Eu o simteam.

Insa nu o simteam pe iubita mea. Era parca… pierduta. O deranja ceva. Cand i-am intalnit privirea, am observat o expresie pe care nu o mai vazusem la ea. Parca vroia sa imi spuna ceva. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-a spus doar ca ii era frig. Ce ciudat, totusi, pentru ca in Oldies era destul de cald. Pentru ca nu stiam ce sa zic, ce sa fac, am facut ce am simtit. Am luat-o in brate, am incalzit-o.

“E mai bine?” am intrebat. Nu mi-a raspuns, dar nu am insistat. Plangea. Chae Rin plangea. Nu o mai vazusem plangand pana acum. Poate ca ii mai dadeau lacrimile de ras sau de frig din cand in cand, dar nu plansese niciodata cu adevarat de fata cu mine. Nu stiam cum sa reactionez la asta. Asa ca din impuls, m-am facut ca nu observ.

“Ma duc pana la baie!” mi-a soptit. Imi place cand imi sopteste. Nu va pot explica senzatia. E ca si cum, pentru ea, contez numai eu. Nu trebuie sa auda toti ce are ea sa imi spuna. Impartasim secrete si asta ma bucura (cu toate ca acum nu era cazul).

“Psst!” a spus Diana. Am ridicat o spranceana uitandu-ma la ea si am asteptat sa continue. “Cred ca ar trebui sa te duci dupa Shery.”

Oare o vazuse si ea ca plangea?

“De ce? Is something wrong?”

“El e de vina.” imi spuse ea, indicandu-mi-l cu privirea pe baiatul necunoscut care fusese cu noi la masa, iar acum parasea incaperea.

“Il cunoasteti?”

“E o poveste lunga si nu prea frumoasa.”

Vroiam sa stiu! Muream sa stiu! Nu sunt o persoana curioasa. Nicidecum! Insa nu suportam sa o vad pe Shery asa. Vroiam sa fac ceva pentru ea, insa daca nu stiam ce se intampla cu ea, nu aveam cu ce sa o ajut. Ce sa ii spun? M-am uitat in jur la masa si am vazut ca prietena tipului inca era acolo. Deci nu plecasera inca. Vroiam sa ma duc dupa Chae Rin, insa cum sa o consolez?! Am dat sa ma ridic, insa nu mai era nevoie, caci Chae Rin se intorsese, iar la cativa pasi in spatele ei era cel despre care ma avertizase Diana. Cand l-am vazut, am simtit ca mi se zvarcoleste ceva in stomac. Nu mai avusesem senzatia asta. Sa fi fost… gelozie?! Dar de ce sa fiu gelos?! Doar aveam incredere deplina in fosta mea prietena cea mai buna, actuala iubita! Era adevarat, aveam incredere in ea, dar in el… well, in el nu aveam incredere.

“Fetelor, mergem in alta parte?” le intreba Chae Rin pe prietenele ei. Vazand ca atmosfera de la masa le placea celor doua, am decis sa o duc eu acasa pe iubita mea. Oricum, aveam sa ii spun ceva. Era ceva ce ar fi facut-o sa se simta mai bine… daca ar fi fost o fata normala. Dar cea pe care o iubeam era oricum, numai normala nu. Iesea din toate tiparele. Am decis totusi ca sosise momentul sa imi reafirm dragostea. Sa imi asigur pozitia de Shery’s Boyfriend!

Si deodata, am spus-o! Asa, pur si simplu! I-am spus-o in toate limbile pe care le vorbeam (eram, din pacate, doar triglot). Nu asteptam nimic in schimb. Poate doar un zambet in semn de acceptare. Stiam ca ei ii era mai greu sa spuna acele cuvinte.

Timp de cateva momente, n-am primit niciun raspuns. Nici macar zambetul. Involuntar, am inceput sa imi studiez varfurile pantofilor – in parte din timiditate, in parte de dezamagire. Trebuia sa imi cumpar o pereche noua in curand.

Eram ca un copil nesigur care astepta aprobare. Si dintr-o data, pe neasteptate, am primit-o. Am primit mai mult decat o aprobare. O declaratie. In limba mea, exact asa cum mi-o imaginasem intotdeauna:

“Saranghae-yo!”