“Ce frumos e cerul. Si soarele. Si norii. Ce vreme frumoasa, nu-i asa Aida?”
“Shery, tu ai umblat la pastilele mele?”
“Nu, de ce?”
“Pentru ca afara e noapte. Si ploua.”
“Da, stiu, dar nu-i asa ca ploua foarte frumos?”
“Tu sigur nu esti high?”
“Ba da, sunt high… in heaven… Inot intr-un ocean de iubire.”
“Esti nebuna.”
Si ce daca eram nebuna?! (Desi, dupa parerea mea, eram mai sanatoasa decat fusesem vreodata.) Ca sa fiu sincera eram putin cu capul in nori. Nu in norii astia de afara, pentru ca acum ca mi-a aratat Aida, am observat ca astia erau putin cam… uzi. Eram indragostita. Fusesem indragostita si pana atunci, doar de-aia eram cu Junk, insa acum era altceva. Trecusem intr-o noua etapa. Pana acum, relatia noastra fusese mai rationala si credeam ca asa vreau sa ramana. Insa de cand imi spusese cuvintele magice stiam ca asta era ceea ce trebuia sa fie cu adevarat intre noi.
“Saranghae-yo! I love you! Te iubesc!” erau cuvintele care mi se invarteau acum prin cap.
“Ma duc pana la ambasada. Vin repede.”
“Aha…” am zis eu, absenta.
“Mama, ce atenta esti!” spuse Aida, mai mult pentru ea, privindu-ma amuzata.
“Aha…” am raspuns eu, din nou.
Aud o bataie in usa.
“Aida…” dau eu sa strig, dar cand ma uit in jurul meu, observ ca Aida nu era in camera. “Hm, cand o fi plecat? Ce fata, nici macar nu zice unde se duce!”
Cand deschid usa, vad chiar sursa lipsei mele de concetrare si involuntar… o inchid la loc intr-o secunda. Nu eram pregatita emotional sa il vad acum! Inima imi batea atat de tare, parca avem niste pitici inauntru care dadeau cu ciocanul in peretii ei. Ei bine, macar sa agate tablouri frumoase daca tot fac atata zgomot. Nu ma simtisem asa nici macar dupa primul nostru sarut. De fapt, daca ma gandesc bine, aceea nu cred ca e o amintire prea placuta pentru Junk. Dar este o amintire de neuitat. Si acum il mai doare uneori in locul unde l-am plesnit. Eram, totusi, cei mai buni prieteni! Singurul meu prieten de acolo. I panicked, OK? I se putea intampla oricui. Dar, din pacate, mi s-a intamplat mie.
Poate vi se pare ciudat ca am fost atat de drastica, insa asta este pentru ca nu cunoasteti conceptia mea despre prietenie. Sau mai bine zis, ce conceptie aveam atunci despre prietenie. Pretuiam mai mult prietenia decat dragostea. spuneam mereu ca iubitii sunt ca autobuzele: chiar daca ai ratat unul, intotdeauna va sosi altul (in Pitesti, la intervale de 5 minute unul dupa altul). Prietenii adevarati, in schimb… How should I put it? Prieteniile adevarate sunt ca florile in desert – de ce sa le mistui?!
Si totusi, floarea mea si a lui Junk iubea caldura. Era o floare a pasiunii, care nu numai ca iubea focul ca imagine, de la distanta, ci adora senzatia pe care o lasa acesta pe petalele ei. Dragostea si prietenia se combinau atat de bine in noi! Ca ultimele doua piese dintr-un puzzle de 500, cele care il faceau complet.
Asa ca dupa cateva zile in care m-am gandit cum m-as simti daca Junk nu mi-ar mai fi prieten, cum m-as simti daca Junk nu ar ajunge niciodata sa fie iubitul meu sau cum m-as simti fara Junk, am decis sa dau o sansa relatiei noastre. Oricum, relatia noastra de prietenie era in pericol – urma sa plec inapoi in Romania. Nici nu visam ca Junk sa ma urmeze!
Cand piticii mei au terminat cu redecorarea inimii, am deschis usa. Acolo statea el, in toata splendoarea lui de corean mandru, cu ochi mici (si rai, ar spune mama, asta pentru ca nu il cunoaste pe Junk).
“Ce zi e azi?” ma intreba Junk, privindu-ma vesel.
“Aaaa… Duminica?”
“Exact. Duminica, 23 decembrie. Suntem in vacanta.” La cat de aiurita fusesem zilele astea, uitasem ca vine Craciunul. “Vrei sa mergem intr-o mica excursie?”
“Da, ar fi dragut! Unde? Cand?”
“Pai… daca vrem sa ajungem inainte de Craciun, trebuie sa plecam. Acum.”
“Acum? Dar mai sunt 2 zile pana la Craciun. Unde…?”
“Ce zici de locul unde ne-am cunoscut?”
Nu imi venea sa cred. Plecam in Corea in vacanta! Doar noi doi, in locul unde a inceput povestea noastra! (Stai asa: tocmai a spus mica excursie?!)
Bataie in usa. (Imi reiau sirul gandurilor dupa ce deschid.)
“Surpriza!” aud un cor de voci strigand. In fata mea erau (de la mic la mare): Nermy(surioara mea), Diana, Tanya, Aida, Simona, toate cu bagajele facute si gata de plecare.
“Plecati undeva cu totii?” am intrebat inainte sa ma dezmeticesc.
“PLECAM!”
Oh well, s-a zis cu “Doar noi doi, in locul unde a inceput povestea noastra!”. Acum eram TOTI in locul unde a inceput povestea mea si a lui Junk.
Si totusi, eram fericita…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu