“M-ai omorat cu chinezii tai!” imi spunea Aida in timp ce citea. “Ai putea sa scrii ceva de genu’.. stai asa, ca ma loveste transpiratia… asta… inspiratia! ‘Ochii sai ca doua fante ma priveau patrunzator. Am recunoscut imediat privirea aceea: iar mancase numai orez, deci era constipat.’ “
Am ras puternic, desi reactia mea nu era logica. Ar fi trebuit sa ma supar. (Si totusi, reactionasem eu vreodata logic?!)
Dupa ce i-am aratat Dianei ce am scris, am regretat. Acum ma tot batea la cap sa continui romanul, sa nu abandonez proiectul asa cum fac de obicei.
Imi fusese dor de Diana. Cu toate examenele si tona de referate si teme(facusem bataturi la degeteee!!!)… ei bine, cu una, cu alta, nu ne vazusem prea des in ultimul timp.
Asa ca in timp ce depanam amintiri, am ajuns sa vorbim despre foste relatii. Fostele ei relatii, evident(Fusesem eu cu cineva inainte de Junk? Nu imi aminteam.).
“In toate relatiile mele am sarit o etapa. Toti prietenii mi-au fost intai viitori, apoi fosti.
“Si Valy?”
“Well… el nu. El a fost si va ramane fostul meu viitor prieten!”
Chiar imi fusese dor de Diana! In timp ce Aida ma facea sa rad puternic, incontrolabil(si o facea intentionat), greselile Dianei imi starneau un ras bland, ma faceau sa simt caldura si toleranta.
Si totusi, mai lipsea ceva…
“Iesim cu Tanya azi?” am intrebat-o pe Diana, batand din gene cu subinteles.
“Clar! Ce dor imi e de ea!”
“Mall? Trivale? Centru?”
“Hai in Oldies!”
“OK, sun-o!”
Am asteptat raspunsul Tanyei, timp in care ma gandeam ce as putea sa mai scriu in roman. Schita era deja facuta. Shery si Honki fusesera prieteni in copilarie, pe vremea cand ea se numea Shirin. Datorita unor neprevazuturi, Honki trebuise sa se intoarca in tara lui, in timp ce Shery ramasese singura, sa isi inmormanteze parintii. Il ura pentru ca o lasase singura cu durerea ei, insa stia ca daca l-ar fi avut in fata, toata ura ei s-ar fi evaporat.
“Deci ne vedem acolo? Super! Pa!” am auzit-o pe Diana incheind convorbirea.
Am plecat de acasa, pe strazile pustii si reci ale Pitestiului. Noroc ca stateam aproape de centru, altfel am fi inghetat pana in Oldies. Dar am inghetat oricum. Am inghetat cand Diana a facut neinspirata alegere de a-mi infige cotul in coaste, aratandu-mi-l pe Ady.
“Buna.” imi spuse el ironic, cu acelasi aer superior de acum 5 ani. A trecut mai departe, fara sa astepte macar sa ii raspund la salut. Nici nu ma asteptam sa o faca, de altfel bunul simt nu fusese niciodata una din calitatile sale. Oricum, cu siguranta nu gentiletea sa il facuse sa ocupe importantul loc de prima iubire. Loc pe care nu il merita.
Vazandu-mi expresia, Diana isi dadu o palma peste fata.
“Scuze, scuze, scuze! Nu mi-am dat seama… Credeam ca nici macar nu iti mai amintesti… Offf, de ce nu gandesc?!”
“Wow, wow, wow! Chill, girl! Sunt OK. Doar il am pe Junk acum, nu?”
“Asa e. Ce fain ar fi fost sa fie cu tine acum!”
“Poate… Sau poate ca nu.”
“Hello, girls!” ne saluta Tanya, in timp ce se indrepta spre noi cu pas saltaret. Era vesela.
“Wow! De mult timp nu te-am mai vazut asa de bine dispusa.”
“AIESEC-ul imi prieste!” raspunse ea, chicotind.
“Povesteste-ne tot!”
Se parea ca nu eram singure in Oldies. Nu ca ne-am fi asteptat sa fie gol acolo, dar oricum, nu stiam ca Junk si baietii lui frecventeaza Oldies. Ma asteptam ca Tanya sa se supere si sa nu vrea sa stam cu ei, insa cand am auzit-o soptindu-mi la ureche: “He’s the guy!”, mi-am dat seama ca nu o deranja. Si ca nu ascultasem ce spusese pana atunci, pentru ca nu stiam cine era “el”. Dar mi-am dat seama ca era “a love matter”, doar eram fata desteapta.
“Which one?” soptesc eu.
“In maro. Langa Junk!”
“Stam cu ei?” o intreb numai pe Tanya, stiind ca pe Diana nu ar fi deranjat-o.
“Logic!”
Desi era cald in Oldies, am inghetat din nou. Tocmai cand ma asezam la masa, apare la usa nimeni altul decat Ady cu prietena lui(am presupus). Toate mesele erau ocupate, asa ca am rasuflat usurata cand a dat sa plece. Dar nu a plecat. A venit la noi la masa, si i-a intrebat pe baieti daca pot sa stea cu noi.
“Junk, nu! Nu mai avem loc! Spune-i ca sunt ocupate!” strigam eu… well, cel putin in capul meu.
“Sigur, luati loc.”
Ce bine ar fi fost daca eu si Junk am fi avut telepatie. Macar era o idee buna de bagat in roman.
Junk imi surprinse expresia.
“Ce s-a intamplat?”
“Nimic. Mi-e cam frig.”
Ma lua in brate. Imi prinse mainile intre ale lui si sufla aer cald peste ele. Apoi mi le puse peste fata.
“E mai bine?” intreba el, fixandu-mi privirea. Imi era rusine sa ma uit in ochii lui. Imi era rusine ca il minteam, dar ma simteam bine. Poate pentru prima data in viata ma simteam iubita cu adevarat. Deja nu mai conta nimic in jurul meu. Junk era perechea perfecta pentru mine. Nu mai cautam nimic. Ady nu era nici macar trecutul meu, in timp ce Junk era prezentul si viitorul meu.
Mi-am dat seama ca plangeam cand am simtit camasa lui Junk umeda. Sperand ca el sa nu o fi simtit, i-am soptit: “Ma duc pana la baie.”
“OK, te astept.”
“Ce proasta sunt!” mi-am spus, privindu-ma in oglinda. “E prima data cand plang de fericire.”
“Nu stiam ca te bucuri atat de mult ca ma vezi. Daca as fi stiut, iti dadeam un telefon sa ne vedem.”
Am recunoscut vocea aceea ragusita inainte sa ma uit spre usa.
“Nu fii absurd!” am replicat.
“Stii ca ma vrei.” imi spuse pe acelasi ton, fara nicio inflexiune in voce.
“Stiu multe lucruri, iar asta nu e unul dintre ele. Pardon! Vreau sa trec.” am spus impingandu-l, fara sa privesc inapoi. Fusese mereu asa? Ce vazusem la el? De fapt, nici nu avea rost sa ma gandesc la lucruri de-astea. Nu il interesasem niciodata, iar acum cand eram cu Junk: hop! ma vroia. Yeah, right!
“Fetelor, mergem in alta parte? E cam galagie aici.”
Tanya ma privi taios, apoi ii facu semn lui Junk. Ea nu il cunostea pe Ady. Diana avea o expresie parca torturata. Era expresia ei de vinovata. “E OK.” am mimat.
“Te duc eu.” se oferi Junk. “Va deranjeaza, fetelor?”
“Not at all!” spuse Tanya fericita.
Era mai bine asa. Aveam nevoie de Junk, desi nu puteam sa plang pe umarul lui. Cand eram cu el, nici nu imi mai venea sa plang.
Cu toate astea, Junk ma simtea. Pentru ca ma iubea. Pentru ca ii pasa. Si totusi tacea.
“Saranghae-yo!” mi-a soptit, rosind.
Surprinzator, m-am bucurat. Credeam ca nu vreau sa aud cuvintele astea. Si totusi, mi-au placut atat de mult incat am vrut sa le aud din nou.
“What did you say?”
“I love you!” a spus el, ceva mai tare de data asta.
“Poftim?” am insistat.
“Te iubeeeeeeeeesc!” a spus aproape tipand de data asta. “Gata! Am spus-o! “
“Junk…”
“Mda…?” raspunse el privindu-si pantofii.
“Saranghae-yo!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu