Corea. Film. Prieteni. Junk. Fericita.


“V-ati instalat?” ne intreba Junk. “Sper ca stati confortabil.”
Confortabil era putin spus. Cum eu vazusem Seulul cand fusesem aici ultima data, Junk s-a gandit la ceva mai special de data asta, asa ca ne-a dus la Jeju Island, principala statiune turistica din Corea.
Poate as fi ramas surprinsa de frumusetea peisajului daca nu as fi vazut minunatia arhitecturala de pe malul marii. Era cea mai frumoasa casa de vacanta pe care o vazusem vreodata in realitate. Partea din fata era in intregime din sticla si stralucea in lumina soarelui de dupa-amiaza. Partea din spate era din piatra, forma sa imitand suprafata unei stanci. Intrarea era prin spate, caci in fata casei se afla o terasa din piatra, ca o imensa platforma sapata in stanca. Nu exista o usa propriu-zisa, ci doar un hol exterior, ca o pestera.
Si totusi, unde urma sa locuim noi, ma intrebam? Caci pe o raza de vreo 2 km imprejur nu se vedea nimic.
Ei bine, va imaginati ce s-a intamplat. Nu imi venea sa cred.
“Did you rent this place?” l-am intrebat pe Junk.
“Not exactly.”
“Don’t tell me… you own this?” am continuat, si mai uimita.
“Oh, no! A friend of mine does. He lent it to me for a couple of weeks.”
“Nu stiam ca ai prieteni atat de bogati.”
Junk mi-a zambit asa cum numai el stia sa imi zambeasca. Putin ironic, dar in acelasi timp bland si intelegator.
“So… Care to share a room toghether?” m-a intrebat.
M-am inrosit, iar Junk a zambit din nou. Stia ca sunt de moda veche. Cel putin in privinta sexului. Unul dintre principiile mele era: no sex without a wedding ring. Nu neaparat pentru ca eram excesiv de conservatoare, ci pur si simplu nu vroiam sa o fac cu alti barbati in afara de sotul meu. Vroiam sa pastrez acel ceva din frumusetea vietii de cuplu. Nu imi doream sa il compar pe viitorul meu sot cu alti barbati. Junk stia asta si ma accepta. Stiam ca si coreenii sunt mai conservatori din punctul asta de vedere, insa Junk arata foarte bine. Ochii lui negri straluceau de fiecare data cand ma privea, iar parul lui, desi foarte inchis la culoare, avea mereu o stralucire aparte. Buzele ii erau nici foarte groase, dar nici subtiri, insa intotdeauna calde si moi. Iar felul in care si le umezea uneori era atat de sexy! Nici corpul lui nu era rau. Desi slabut, arata ca un barbat. Muschii sai nu erau proeminenti, dar erau bine definiti. Ce femeie i-ar fi rezistat? Si totusi el era cu mine. Uneori, cand aveam momentele mele de indoiala, ma intrebam: ce am facut sa il merit? De ce e cu mine? (De cele mai multe ori, Aida imi raspundea: “Pentru ca ai sanii mari.”)
Pana sa apuc sa ii raspund, Junk ma luase de mana, aratandu-mi drumul prin splendida casa.
“Aici o sa stai tu cu Aida. Tanya, is it OK if you share a room with Diana?”
“Super!”
“Si Nermy cu Simona?”
“Sigur!” raspunsera amandoua.
“Junk?’
“Da?”
“M-multumesc! Pentru… tot.” am spus eu, rosind.
“Te iubesc!” mi-a soptit la ureche. “Ne vedem in living intr-o ora?”
“Sigur!” a raspuns toata lumea.
(o ora mai tarziu)
“Vreti sa mergem la film?”
“Nu,” spuse Diana repede. “Am venit tocmai in Corea ca sa ne uitam la film? Asta faceam si acasa.” Diana era mereu in cautare de lucruri noi. Mai ales cand plecam in excursii. Profita de fiecare ocazie de a vedea lucruri care mai de care mai excentrice.
“Esti sigura? Am bilete la avanpremiera filmului “Harry Potter 7 – part 1″, loja VIP.”
“Mergem la film!” spuse hotarata Diana.
Intre toti entuziastii, numai eu faceam nota discordanta. De unde avea Junk bilete asa de bune? Insa cum calul de dar nu se cauta la dinti (nici biletele la… provenienta), am decis sa nu iau in seama aspectul asta.
“…sa vizitam turnul Namsan, cladirea 63…” Se parea ca pierdusem o parte din discutie.
Nu mai fusesem cu Junk la film. Desi eram impreuna de aproape un an, fusese 1 an ocupat. Cand ne cunoscuseram, amandoi eram boboci, asa ca aveam mult de munca pana sa ne acomodam cu viata de student. Desi anul acesta eu eram anul II, Junk era din nou boboc. Pentru ca facultatea pe care si-o alesese in Corea nu avea corespondenta in Romania, fusese nevoit sa isi schimbe specializarea si sa o ia de la capat. Pentru mine… Iar asta era foarte romantic!
Loja VIP era altceva. Nu ma duceam des la film in Romania, dar fusesem de cateva ori, asa ca puteam sa imi dau seama ca nu asa arata in mod normal un cinematograf. Junk nu folosise cuvantul corect. Cand spusese loja, de fapt se referise la sala VIP. O sala imensa, cu ecrane pe toti cei 4 pereti si boxe pe tot tavanul. De asemenea, avea casti, in caz ca vroiai izolarea sunetelor venite din exterior. Desi pentru restul audientelor filmul fusese difuzat 2D, noi il vedeam 3D.
“Vroiam sa va duc la 5D, dar cum sunteti numai fete, m-am gandit ca va speriati.”
Scaunele erau extrem de confortabile. Se lasau pe spate, ca sa te simti ca acasa. Erau doua tipuri de locuri: locuri pentru cupluri, cu canapea ca sa te poti imbratisa cu iubitul si locuri single, pentru cei care se bucurau de film fara companie.
Eu si Junk am ales unele dintre locurile duble, iar ceilalti si-au ales locuri single.
Inainte sa inceapa filmul, o chelnerita a venit sa ne ia comanda. A comandat Junk pentru amandoi, suc, nachos si floricele.
“Care e actorul tau preferat din filmul asta?” ma intreaba Junk.
“Cea care o joaca pe Bellatrix si cel care il joaca pe Snape.” raspund eu repede.
“Uite cine intra acum pe usa.”
Deja erau prea multe surprize pentru o singura seara. Asa ca am lesinat. Cand m-am trezit, in jurul meu erau multi oameni. In afara de prietenele mele si Junk, mai erau actorii mei preferati si cativa rockeri frumosi, parca scosi din videoclipurile unui boy-band.
“Are you OK?” ma intreaba Snape si Bellatrix (pe numele lor adevarate Alan si Helena).
“I can’t believe Snape and Bella are asking me if I’m OK.”
“Well, don’t tell anyone, it’ll ruin our bad guys’ image.” mi-au raspuns ei, razand.
“Love your acting, by the way.”
“Well, thank you. Can we watch the movie now?”
“Nu a inceput?” il intreb pe Junk.
“Te-am asteptat pe tine.”
“Ah, nu trebuia. Sorry, everyone! Cum de sunt EI aici?” il intreb in soapta pe Junk.
“E avanpremiera coreana. Samsung a investit mult in filmul asta. They were supposed to come!”
Seara asta a fost too much. Daca as spune ca a fost cea mai buna seara din viata mea ar fi o aberatie, pentru ca seara asta nu are termen de comparatie.
Filmul a fost excelent. Cu toate ca stiam povestea dinainte, asta nu a luat din bucuria de a vedea ecranizarea altfel decat mi-o imaginasem eu. Am exasperat pe toata lumea, spunand ce se va intampla in film cu cateva secunde inainte, insa Junk, cel care era cel mai aproape de mine, parea mai degraba amuzat decat exasperat.
Cand stiam ca filmul urma sa devina scary, il apucam strans pe Junk de mana si il strangeam cu putere, inchizand in acelasi timp ochii. El ma saruta pe frunte surazand si imi spunea ca sunt cute. Eu ma rasfatam, ca un copil alintat de tatal sau.
Pana am adormit…

Piticii mei atarna tablouri.


“Ce frumos e cerul. Si soarele. Si norii. Ce vreme frumoasa, nu-i asa Aida?”
“Shery, tu ai umblat la pastilele mele?”
“Nu, de ce?”
“Pentru ca afara e noapte. Si ploua.”
“Da, stiu, dar nu-i asa ca ploua foarte frumos?”
“Tu sigur nu esti high?”
“Ba da, sunt high… in heaven… Inot intr-un ocean de iubire.”
“Esti nebuna.”
Si ce daca eram nebuna?! (Desi, dupa parerea mea, eram mai sanatoasa decat fusesem vreodata.) Ca sa fiu sincera eram putin cu capul in nori. Nu in norii astia de afara, pentru ca acum ca mi-a aratat Aida, am observat ca astia erau putin cam… uzi. Eram indragostita. Fusesem indragostita si pana atunci, doar de-aia eram cu Junk, insa acum era altceva. Trecusem intr-o noua etapa. Pana acum, relatia noastra fusese mai rationala si credeam ca asa vreau sa ramana. Insa de cand imi spusese cuvintele magice stiam ca asta era ceea ce trebuia sa fie cu adevarat intre noi.
“Saranghae-yo! I love you! Te iubesc!” erau cuvintele care mi se invarteau acum prin cap.
“Ma duc pana la ambasada. Vin repede.”
“Aha…” am zis eu, absenta.
“Mama, ce atenta esti!” spuse Aida, mai mult pentru ea, privindu-ma amuzata.
“Aha…” am raspuns eu, din nou.
Aud o bataie in usa.
“Aida…” dau eu sa strig, dar cand ma uit in jurul meu, observ ca Aida nu era in camera. “Hm, cand o fi plecat? Ce fata, nici macar nu zice unde se duce!”
Cand deschid usa, vad chiar sursa lipsei mele de concetrare si involuntar… o inchid la loc intr-o secunda. Nu eram pregatita emotional sa il vad acum! Inima imi batea atat de tare, parca avem niste pitici inauntru care dadeau cu ciocanul in peretii ei. Ei bine, macar sa agate tablouri frumoase daca tot fac atata zgomot. Nu ma simtisem asa nici macar dupa primul nostru sarut. De fapt, daca ma gandesc bine, aceea nu cred ca e o amintire prea placuta pentru Junk. Dar este o amintire de neuitat. Si acum il mai doare uneori in locul unde l-am plesnit. Eram, totusi, cei mai buni prieteni! Singurul meu prieten de acolo. I panicked, OK? I se putea intampla oricui. Dar, din pacate, mi s-a intamplat mie.
Poate vi se pare ciudat ca am fost atat de drastica, insa asta este pentru ca nu cunoasteti conceptia mea despre prietenie. Sau mai bine zis, ce conceptie aveam atunci despre prietenie. Pretuiam mai mult prietenia decat dragostea. spuneam mereu ca iubitii sunt ca autobuzele: chiar daca ai ratat unul, intotdeauna va sosi altul (in Pitesti, la intervale de 5 minute unul dupa altul). Prietenii adevarati, in schimb… How should I put it? Prieteniile adevarate sunt ca florile in desert – de ce sa le mistui?!
Si totusi, floarea mea si a lui Junk iubea caldura. Era o floare a pasiunii, care nu numai ca iubea focul ca imagine, de la distanta, ci adora senzatia pe care o lasa acesta pe petalele ei. Dragostea si prietenia se combinau atat de bine in noi! Ca ultimele doua piese dintr-un puzzle de 500, cele care il faceau complet.
Asa ca dupa cateva zile in care m-am gandit cum m-as simti daca Junk nu mi-ar mai fi prieten, cum m-as simti daca Junk nu ar ajunge niciodata sa fie iubitul meu sau cum m-as simti fara Junk, am decis sa dau o sansa relatiei noastre. Oricum, relatia noastra de prietenie era in pericol – urma sa plec inapoi in Romania. Nici nu visam ca Junk sa ma urmeze!
Cand piticii mei au terminat cu redecorarea inimii, am deschis usa. Acolo statea el, in toata splendoarea lui de corean mandru, cu ochi mici (si rai, ar spune mama, asta pentru ca nu il cunoaste pe Junk).
“Ce zi e azi?” ma intreba Junk, privindu-ma vesel.
“Aaaa… Duminica?”
“Exact. Duminica, 23 decembrie. Suntem in vacanta.” La cat de aiurita fusesem zilele astea, uitasem ca vine Craciunul. “Vrei sa mergem intr-o mica excursie?”
“Da, ar fi dragut! Unde? Cand?”
“Pai… daca vrem sa ajungem inainte de Craciun, trebuie sa plecam. Acum.”
“Acum? Dar mai sunt 2 zile pana la Craciun. Unde…?”
“Ce zici de locul unde ne-am cunoscut?”
Nu imi venea sa cred. Plecam in Corea in vacanta! Doar noi doi, in locul unde a inceput povestea noastra! (Stai asa: tocmai a spus mica excursie?!)
Bataie in usa. (Imi reiau sirul gandurilor dupa ce deschid.)
“Surpriza!” aud un cor de voci strigand. In fata mea erau (de la mic la mare): Nermy(surioara mea), Diana, Tanya, Aida, Simona, toate cu bagajele facute si gata de plecare.
“Plecati undeva cu totii?” am intrebat inainte sa ma dezmeticesc.
“PLECAM!”
Oh well, s-a zis cu “Doar noi doi, in locul unde a inceput povestea noastra!”. Acum eram TOTI in locul unde a inceput povestea mea si a lui Junk.
Si totusi, eram fericita…

Junk


Lui Chae Rin nu ii plac dulcegariile. Ea crede ca un barbat trebuie sa fie puternic, masculin. Asa ca incerc sa nu ii spun ca o iubesc. Stiu ca as speria-o. Sau ar crede ca am vreo intentie ascunsa. In schimb, incerc sa ii arat inima mea in fiecare zi. (Asa s-o zice in romana?)
Ieri, am luat o decizie. Am decis sa risc. Au fost mai multi factori care m-au dus acolo.
Din intamplare, pe cand eram cu baietii intr-un pub, pierdeam vreo 2 ore, ma intalnesc cu Chae Rin si cu prietenele ei. Cand am vazut-o, mi-am dat seama ca imi fusese dor de ea. Diferenta dintre “cu” si “fara” se vedea. Se simtea. Eu o simteam.
Insa nu o simteam pe iubita mea. Era parca… pierduta. O deranja ceva. Cand i-am intalnit privirea, am observat o expresie pe care nu o mai vazusem la ea. Parca vroia sa imi spuna ceva. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat, mi-a spus doar ca ii era frig. Ce ciudat, totusi, pentru ca in Oldies era destul de cald. Pentru ca nu stiam ce sa zic, ce sa fac, am facut ce am simtit. Am luat-o in brate, am incalzit-o.
“E mai bine?” am intrebat. Nu mi-a raspuns, dar nu am insistat. Plangea. Chae Rin plangea. Nu o mai vazusem plangand pana acum. Poate ca ii mai dadeau lacrimile de ras sau de frig din cand in cand, dar nu plansese niciodata cu adevarat de fata cu mine. Nu stiam cum sa reactionez la asta. Asa ca din impuls, m-am facut ca nu observ.
“Ma duc pana la baie!” mi-a soptit. Imi place cand imi sopteste. Nu va pot explica senzatia. E ca si cum, pentru ea, contez numai eu. Nu trebuie sa auda toti ce are ea sa imi spuna. Impartasim secrete si asta ma bucura (cu toate ca acum nu era cazul).
“Psst!” a spus Diana. Am ridicat o spranceana uitandu-ma la ea si am asteptat sa continue. “Cred ca ar trebui sa te duci dupa Shery.”
Oare o vazuse si ea ca plangea?
“De ce? Is something wrong?”
“El e de vina.” imi spuse ea, indicandu-mi-l cu privirea pe baiatul necunoscut care fusese cu noi la masa, iar acum parasea incaperea.
“Il cunoasteti?”
“E o poveste lunga si nu prea frumoasa.”
Vroiam sa stiu! Muream sa stiu! Nu sunt o persoana curioasa. Nicidecum! Insa nu suportam sa o vad pe Shery asa. Vroiam sa fac ceva pentru ea, insa daca nu stiam ce se intampla cu ea, nu aveam cu ce sa o ajut. Ce sa ii spun? M-am uitat in jur la masa si am vazut ca prietena tipului inca era acolo. Deci nu plecasera inca. Vroiam sa ma duc dupa Chae Rin, insa cum sa o consolez?! Am dat sa ma ridic, insa nu mai era nevoie, caci Chae Rin se intorsese, iar la cativa pasi in spatele ei era cel despre care ma avertizase Diana. Cand l-am vazut, am simtit ca mi se zvarcoleste ceva in stomac. Nu mai avusesem senzatia asta. Sa fi fost… gelozie?! Dar de ce sa fiu gelos?! Doar aveam incredere deplina in fosta mea prietena cea mai buna, actuala iubita! Era adevarat, aveam incredere in ea, dar in el… well, in el nu aveam incredere.
“Fetelor, mergem in alta parte?” le intreba Chae Rin pe prietenele ei. Vazand ca atmosfera de la masa le placea celor doua, am decis sa o duc eu acasa pe iubita mea. Oricum, aveam sa ii spun ceva. Era ceva ce ar fi facut-o sa se simta mai bine… daca ar fi fost o fata normala. Dar cea pe care o iubeam era oricum, numai normala nu. Iesea din toate tiparele. Am decis totusi ca sosise momentul sa imi reafirm dragostea. Sa imi asigur pozitia de Shery’s Boyfriend!
Si deodata, am spus-o! Asa, pur si simplu! I-am spus-o in toate limbile pe care le vorbeam (eram, din pacate, doar triglot). Nu asteptam nimic in schimb. Poate doar un zambet in semn de acceptare. Stiam ca ei ii era mai greu sa spuna acele cuvinte.
Timp de cateva momente, n-am primit niciun raspuns. Nici macar zambetul. Involuntar, am inceput sa imi studiez varfurile pantofilor – in parte din timiditate, in parte de dezamagire. Trebuia sa imi cumpar o pereche noua in curand.
Eram ca un copil nesigur care astepta aprobare. Si dintr-o data, pe neasteptate, am primit-o. Am primit mai mult decat o aprobare. O declaratie. In limba mea, exact asa cum mi-o imaginasem intotdeauna:
“Saranghae-yo!”