Shery a revenit!

Au trecut deja doi ani de la accident, iar viaţa mea, la fel ca a tuturor, merge mai departe.
Sunt sigură că sunteţi curioşi şi vă întrebaţi dacă mi-am recuperat memoria. Ei bine, da... Dar nu în totalitate.
Vă scriu acum pentru că, întâmplător, într-o zi când îmi făceam ordine în calculator, am găsit un folder în care îmi păstram filele astea de jurnal, înainte să le postez. Le-am întrebat pe fete ce e cu ele şi mi-au povestit totul despre blogul nostru comun. Se pare că, după accident, ele au mai postat o dată sau de două ori în numele meu.
Din când în când mai fac exerciţii de memorie şi încerc să îmi amintesc cei cinci ani pierduţi. Uneori chiar îmi iese. Cu ajutorul Tanyei şi al Dianei mi-am amintit de anii de liceu şi de Aida. Mi-am amintit de romanele şi povestirile mele, mi-am amintit de facultate şi de cursuri şi de viaţa de cămin. Mi-am amintit de colegele cele noi, Andra şi Diana, de Vlăduţ, fratele Dianei căruia îi dădeam mereu sfaturi în dragoste.
Mi-am amintit chiar şi de Dongho, de Jay şi de restul prietenilor lui Junk... Mai puţin de cel care era cel mai important, de el.
Junk, sau China, cum îl alint eu, mi-a fost alături în aceşti doi ani. Şi din străini am devenit prieteni, din prieteni iubiţi şi în curând (sper eu) vom deveni logodnici... Asta dacă îndrăzneşte odată să facă pasul cel mare.
Îl ador pe Junk. Mi-a suportat toate toanele, m-a îngrijit când eram bolnavă, urâtă, irascibilă, isterică. Nu a renunţat nici măcar când l-am respins (şi credeţi-mă că am făcut-o adesea). Dar nu pot să îl înţeleg. E clar că şi el mă iubeşte. E evident. Şi atunci... de ce nu mă cere?!
Sunt doi ani de când suntem împreună, poate chiar mai mulţi din ce am dedus eu (nu, nimeni nu vrea să îmi spună nimic despre asta). Am dedus destul de multe, doar sunt fată deşteaptă şi intuitivă. Am dedus că am fost o perioadă destul de lungă iubiţi, că am avut o relaţie foarte puternică şi că ne iubeam mult. Am mai dedus şi că la momentul accidentului eram despărţiţi. Am o vagă bănuială că Junk se simte vinovat pentru accidentul meu.
O să mă apuc să citesc postări mai vechi de aici, poate că bănuielile îmi vor fi confirmate. Ţin neapărat să îmi amintesc, nu pentru mine, ci pentru el. Pentru că intuiesc că Junk nu va simţi cu adevărat că l-am iertat, că îl vreau şi că îl iubesc până când nu îmi voi recupera memoria.

Uraţi-mi spor la citit! Vă pup!