Fly Together.


Cand m-am trezit, era dimineata si eu ma aflam in my king size bed. Era impropriu spus ca imparteam camera cu Aida, caci locul unde eram cazate era mai degraba un apartament. Imparteam numai baia si un living micut (cel putin Junk zicea ca e micut). Camera asta era geniala. Peretii erau tapetati in culori vibrante, cu un model modern. Era ciudat cum interiorul nu se asemana deloc cu exteriorul. Aspectul de stanca imi daduse senzatia ca si interiorul va fi tot mandru si rece. Insa nu era asa. Camerele erau dotate cu tehnologii de ultima generatie, cum ar fi televizoare uriase cu ecran plat si calculatoare conectate la internet (viteza de 1 GB/secunda existase doar in visele mele cele mai frumoase). Dupa ce mi-am verificat e-mailul (first thing in the morning, doar de-aia suntem generatia tehnologiei) am coborat in uriasa bucatarie de la parter sa iau micul dejun. Era destul de tarziu (I reckon I usually sleep late). Ma asteptam ca toata lumea sa fie in bucatarie, mancand, insa acolo era doar Junk.
“Where is everybody?” l-am intrebat.
“Au plecat devreme sa alerge.”
“Sa alerge?! Diana nu alearga… si nici Tanya, daca stau sa ma gandesc bine. Soru’mea nici atat. What’s going on?”
“Hm…” a spus Junk, zambind cu subinteles.
“Ce e?”
“Poate au vrut sa ne lase singuri… Uite, am gasit asta aici cand m-am trezit.”
Pe masa din bucatarie nu era dezordinea obisnuita. In mijlocul mesei se afla un platou mare cu fructe de toate culorile. Langa platou, doua pahare cu suc de portocale si o vaza cu un singur trandafir ne invitau la masa. Cum mie imi place un mic dejun bogat, pe masa se mai aflau cereale cu lapte si doua farfurii cu omleta.
“Mmm… Miroase bine, nu-i asa?”
“Asa e, imi spuse Junk mirosind trandafirul. Mereu mi-a placut cum miros trandafirii.”
“Eu ma refeream la mancare…” am spus incet. Eram un cuplu cam ciudat: romanticul Junk si Chae Rin cea realista – nu ar trebui sa fie invers?!
Nu mai luasem micul dejun cu Junk pana atunci. Ma simteam ca o tanara nevasta in luna de miere care pentru prima data se trezeste alaturi de sotul ei. Eram nemachiata, cu fata umflata de somn si ciufulita, asa ca nu ma simteam prea bine. Probabil ca Junk a observat cum incercam sa-mi aranjez parul, pentru ca mi-a spus:
“Esti frumoasa.”
Am rosit si am inceput sa ma joc cu mancarea.  Viata mea din ultimele luni mi se parea ireala. Nu mai cunoscusem niciodata un astfel de barbat, asa de bun, prea bun. Prea bun ca sa fie adevarat. Totul mergea prea bine.
“Diseara vreau sa iti prezint niste prieteni.”
“Mi-ar face placere. Doar mie?”
“Nu, hai sa mergem cu totii la un concert.”
“Ne intalnim acolo cu prietenii tai?”
“Da.”
Dupa ce am terminat micul dejun, ne-am schimbat, am luat camera de luat vederi si am iesit sa ne plimbam pe plaja in timp ce Junk ma filma.
“Nu imi place cum ies in filmari, mai bine da-mi mie sa te filmez!” m-am plans eu.
“Atunci nu te-as mai avea eu pe film. Ignora camera!”
“Hm… OK, dar apoi te filmez  si eu pe tine.”Ne-am alergat pe plaja, am strans scoici si am intrat cu picioarele in apa. Apa era rece, asa ca ne inviora. Ne-am catarat pe stanci, apoi ne-am uitat la pestii care se vedeau atat de clar in apa limpede.
“Ce frumos e aici!” am spus.
Junk a incuviintat.
“Veneam in fiecare vara cu ai mei cand eram mic. Imi amintesc cum inotam in mare si ma duceam pana departe in larg.”
“Stii sa inoti?”
“Stiam…”
“Pai… asta nu se uita. Nu?”
“Acum nu mai pot sa inot.”
Am deschis gura sa spun ceva, dar expresia lui Junk m-a oprit. Era dura si rece. El nu era niciodata rece, insa in sinea mea simteam ca ceva nu era in regula.
“Vrei sa filmezi?” ma intreba Junk, zambindu-mi.
“I’d love to.”
L-am filmat razand si alergand, l-am filmat fluierand si privind cerul. L-am filmat culcat in nisip si l-am filmat sarind in aer. Era fascinant sa il filmez pe Junk. I-am mai surprins de vreo doua ori privirea rece, doar atunci cand privea marea.
Cand ne-am intors, fetele erau in casa, pregateau pranzul.
“Am gasit o carte de bucate coreana,” m-a puse Simona la curent, “si ne-am gandit sa facem… kim-chi.”
“Pai nu e in coreana?”
“No, silly, e in engleza.”
“Aici vin mai mult straini vara,” imi explica Junk, “asa ca majoritatea cartilor sunt in engleza.”
“I see…”
Mereu imi imaginasem raiul, sau atmosfera din rai, ca cea de la o masa cu prieteni. Iar acum ma simteam ca in rai, mai ales ca aveam si persoana iubita langa mine.
“Vreti sa mergem la un concert rock diseara?”
“Sigur, cine canta?” intreba Diana, care deja era obisnuita cu VIP-urile. “Metallica? Aerosmith?”
“Fly toghether.”
“Huh?” isi exprima Diana nedumerirea.
“Sunt destul de renumiti in Corea.”
Ne-am imbracat cu totii (bineinteles, adecvat unui concert rock), apoi am plecat cu cele doua masini sport ale lui Junk. In masina cu Junk eram eu si Nermy (nemultumita ca nu am lasat-o cu fetele, bombanea uitandu-se pe geam), iar in cealalta Simona(care conducea, dar in ale carei calitati de soferita nu aveam incredere), Aida, Diana si Tanya.
Cand am ajuns la concert, era deja plin. Din fericire, Junk knew some people, asa ca ne-am strecurat pe usa care ducea in culise. Din sala se auzea un cantec indie, foarte catchy. Din cate am inteles eu, versurile erau despre viata din spatele unei trupe rock care pierduse un membru. Hm, inovativ. Imi placea muzica acestei trupe, transmitea mult. Cantecul lor era ca o poveste, cum rar gasesti in zilele noastre.
Am aruncat o privire in sala, era plina pana la refuz.
“Cum ii vom gasi pe prietenii tai aici?” am intrebat.
Junk nu era deloc ingrijorat. Zambind, imi arata trupa care tocmai iesea de pe scena si venea… spre noi. Am facut un pas inapoi, vrand sa le fac loc sa treaca, insa ei s-au oprit in fata noastra, dand noroc cu Junk sau imbratisandu-l.
“What’s up, man? Long time no see!” spuse solistul.
Din sala, multimea tipa entuziasmata: “Encore! Encore!”
“Shall we do it the old way?” spuse cel mai chipes dintre ei, chitaristul rebel, inmanandu-i lui Junk o chitara neagra, stralucitoare.
“May I?” ma intreba el.
“Wha… I mean… sure.”
Nu imi venea sa cred! Junk al meu, baiatul dulce, iubitor, dragstos, era… chitarist al unei formatii rock? Si inca unul foarte bun, daca era sa ma iau dupa reactia multimii la intrarea lui pe scena.
Peste tot era intuneric, doar in mijlocul scenei: the spotlight. Junk a intrat pe scena, cantand la chitara. Multimea era nedumerita, toti se uitau unul la altul, pana cand Junk a ajuns la lumina si au putut sa il vada. Atunci, fetele au inceput sa strige: “Jun Ki oppa! Saranghae-yo!”
Daca pana acum nu imi fusese clar, acum imi era: aveam langa mine un barbat extraordinar.
“De ce nu ne-ai spus?” intreba Aida din spatele meu.
“Mi-am schimbat cu totul parerea despre prietenul tau, soru’mea!” spuse Nermy.
Si eu…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu