Calmul de dupa.

“Hi, sweetie! May I use your computer?”

Sweetie?! That was new…

“Sure! Junk…”

“Yep?”

“Never mind.”

“Huh? OK, sure…”

Mai auzisem de calmul dinaintea furtunii, dar calmul de dupa era prea… calm. Si daca ma gandesc bine, nici furtuna nu fusese prea rea. Nu tu fulger, nu tu tunet. Junk fusese atat de bland si intelegator! Toata seara ma privise cu o expresie dragastoasa, dar usor amuzata. Ma simteam usurata, dar in acelasi timp putin dezamagita. Ma speriasem degeaba! Si imi si pregatisem discursul de refuz, dar nu a fost nevoie de el.

“Chae Rin,” mi-a spus, “you took the expression <> too literal.”

“Dress code? Why would I need a code for my dress? Besides, I’m not even wearing a dress.”

El a inceput sa rada, in timp ce mie imi pica fisa. Pana la urma nu alesesem tinuta gresita.

“What do you need the computer for?” l-am intrebat, in timp ce priveam peste umarul lui sa vad ce face.

“Just contacting my parents. Let them know I’m safe and sound.”

“And happy.” am adaugat.

“Of course! And ha-ppy!” a silabisit el in timp ce scria. I’m in the U.S., am citit… La inceput am luat-o ca pe o gluma si am spus:

“Da, sigur, Statele Unite ale Moldovei, Transilvaniei si Munteniei.”

Junk doar a zambit, in semn ca a inteles, dar nu mi-a dat nicio explicatie. Oare de ce a mintit? In fine, nici eu nu eram o sfanta… Stiam ca vine dintr-o familie bogata, cu un anumit statut social in Corea, probabil ca ai lui si-au dorit sa urmeze facultatea in State…

“Salutare, fa, Rihanno!” Am ras. Mereu cand ma striga asa, Aida era fericita. Si cand era fericita, ma facea sa rad. Avea ea ceva amuzant de povestit, cu siguranta.

“Why did she call you Rihanna?” a intrebat Junk, usor amuzat.

Trecuse ceva timp de cand incepusem sa folosim porecla asta. Multi se mirau si ne intrebau de la ce vine. Celor mai multi le spuneam: long story. De fapt, nu prea vroiam sa ne facem de ras. Pentru ca daca le povesteam cum am ales porecla, ar fi trebuit sa le povestim si cum ne imaginam noi de multe ori ca suntem scriitoare de succes si ca suntem nominalizate la premiul Nobel, sau mai stiu eu ce alte mari premii se dau pentru literatura. Visam sa scriem impreuna un roman atat de tare incat sa fie tradus si in engleza sau alte limbi. Dar binenteles ca patriote cum suntem noi doua, trebuia sa punem si ceva specific romanesc in roman. Asa ca ne-am gandit la cuvantul “fa”.

“Si daca ne intreaba cineva ce inseamna?” ma intrebase intr-o zi Aida.

“Eh… Le spunem si noi ca inseamna… draga sau ceva asemanator.”

“Oh, da! Si va deveni atat de celebru cuvantul, incat la premiile Mtv, in loc de: <> aia o sa zica: <>”

M-am hotarat ca era cam penibil sa ii povestesc lui Junk asa ceva, asa ca am folosit raspunsul standard:

“Long story.”

De data asta insa, Junk nu s-a aratat multumit de raspuns.

“If you don’t tell me, I’ll make you!”

“Ooo, nu! Nu arma secreta! Nu ma GADILAAAA!”

“Ba da!” a spus el privindu-ma smechereste.

“Te salvez eu!” a zis Aida, aruncandu-se spre Junk. Din pacate pentru ea, el a fost mai rapid. Asa a ajuns Aida sa imbratiseze podeaua.

“Hei, esti bine?” am intrebat-o, in timp ce o ajutam sa se ridice.

“No problem! Stii ca sunt de fier.” a spus Aida in timp ce isi arata muschii inexistenti. “Hei, Junk, acum vorbesti romana?”

“Not really. I’m not very confident.”

“Why?”

“I’m afraid I might say something wrong.”

“OK, acum spune asta in romana.”

“Mi-e frica sa nu spun ceva gresit…?”

Desi ne asteptam sa fie amuzant, Junk chiar avea un accent perfect romanesc. Chiar mai bun decat al unor romani. Cu siguranta mai bun decat accentul Aidei cand vorbeste in engleza.

“OK,” am spus eu, “de acum vorbim romana. Aida?”

“Da?”

“Nu aveai sa imi povestesti ceva?”

“Aveam? A, da. De unde ai stiut?”

“Intuitie feminina.”

“Pai si eu sunt feminina, dar nu am intentie de-aia…”

“Intuitie.”

“Asa, hai sa-ti povestesc. Mergeam eu pe strada, cu o colega de la facultate. Cristina, nu stiu daca o stii. In fine. Ne plimbam noi pe strada cand imi arata aia un tip. Doar ca pana sa il vad eu, trecuse deja de noi si ii mai vedeam decat spatele. Elaborez eu un plan in 5 secunde ca atat am avut la dispozitie cum sa fac sa ii vad fata. Ma duc la el, il bat pe spate si cand se intoarce il iau in brate si zic: <> apoi cand il vad la fata, zic: <>. La care el: <>. Ce coincidenta, nu mi-a venit sa cred. Oricum in final era urat la fata, tot mai frumos e George al meu, asa ca am plecat, fara sa ii las numarul, evident.”

“Nu esti normala, Aido!”, i-am zis eu razand.

“Iesim la un suc toti trei? Ca George al meu are telefonul inchis.”

“Iesim?” il intreb, la randul meu, pe Junk.

“Iesim!”