Povestea.

Pentru prima data de la accident, azi m-am dat jos din pat. M-am dat jos pentru ca aveam nevoie de o foaie si un pix. Visasem ceva frumos, cam ciudat: o poveste. Stiam ca trebuie sa o pun repede pe hartie, altfel as fi uitat-o. Insa nu numai de-asta. Ceva in mine imi spunea ca trebuie sa scriu. Am asteptat cateva minute ca sa vina cineva sa imi dea foaie si pix, in timp ce rememoram versurile din vis. Cum nimeni nu a catadicsit sa apara, m-am dat jos din pat si le-am luat singura. Cand m-am urcat inapoi in pat, mi-am dat seama ca picioarele mele erau bine si ca puteam sa merg. Cand am realizat asta mi s-a parut ca un vis, asa ca am coborat din nou, ca sa verific daca e adevarat. Apoi am inceput sa scriu povestea din vis. Ceea ce mi s-a parut ciudat a fost ca scrisul imi venea usor, ideile se inlantuiau atat de natural si povestea curgea de parca ar fi scris-o altcineva si eu doar o citeam.
As fi terminat povestea daca nu ar fi aparut, ca in fiecare zi, tipul ala batran si enervant care imi aduce cadouri. OK, ma bucur sa primesc cadouri, dar am impresia ca se cam da la mine. E un pervers, are cu cel putin 10 ani mai mult ca mine. Adica cel putin asa mi se pare, ca nu l-am intrebat niciodata cati ani are. Ar putea sa-mi fie tata, for goodness' sake!
Ca tot mi-am adus aminte, un alt lucru ciudat la mine este faptul ca vorbesc perfect engleza. Bine, eram fluenta si inainte in engleza, dar acum... nu stiu... parca imi vin cuvintele si mai usor! Poate m-am nascut asa, talentata. Mai mult chiar, inteleg si ce vorbesc chinezii astia. Cred ca pot si sa vorbesc, dar nu am incercat niciodata ca mi-e frica sa nu ma fac de ras.
"Ce scrii acolo?" m-a intrebat China(caci asa am hotarat sa ii zic de astazi).
"O poveste. Dar... nu e gata."
"Pot sa o vad?"
"Hm... nu." i-am raspuns rece si dur. Nu vroiam sa o arat nimanui pana nu era terminata. Cu toate ca nu il prea placeam, mi-a parut rau ca i-am vorbit asa lui China, asa ca am continuat:
"Stii... China... nu vreau sa o arat nimanui pana nu e gata."
Putin surprins, s-a uitat la mine si m-a intrebat:
"Cum mi-ai spus?"
"Pai... China. Parca suna mai bine decat Junk. Yuck! De ce ti se zice asa?"
"Pai tu... Ah! Nu mai conteaza!"
"Ma duc pana la baie" i-am spus, coborand din pat. Desi nu il sufeream, eram ca o maimutica care vrea sa ii arate stapanului ce trucuri a mai invatat: vroiam sa ma vada cum merg. OK,  stergeti partea cu maimutica. Si cu stapanul. Yuck!
Cand m-a vazut ca vreau sa cobor, mi-a intins bratul ca sa ma tin de el, dar l-am dat la o parte si am coborat singura. Totusi nu am putut sa nu ii observ muschii. Cool! Tipul arata chiar bine pentru un adult. M-a vazut uitandu-ma la el, iar eu am rosit. Nu pentru ca il plac, Doamne fereste, ci pur si simplu pentru ca... stiu eu... poate crede el ca il plac. Dar eu nu il plac! Categoric nu! Totusi, mi-am dat seama ca nici nu aveam motive sa il urasc.
M-am dus la baie, si in timp ce ma uitam in oglinda am hotarat sa ingrop securea razboiului. Tipul asta chiar nu merita sa ma port cu el ca si cum as fi o pustoaica rasfatata.
Cand m-am intors de la baie, mi-am dat seama ca ma pripisem cu iertarea. Nu-mi venea sa cred ca mosul asta imi citea povestea fara permisiune!!!

4 comentarii: