Senzatia ca am uitat ceva important...

Ma durea capul ingrozitor. Poate ca daca m-ar fi intrebat cineva cum ma simt, i-as fi zis ca ma simt de parca nu imi mai incape creierul in cutia craniana. Eraa insuportabila durerea! Partea buna era ca nu imi mai simteam celelalte parti ale corpului, pentru ca dupa cum aratau, probabil ca trebuiau sa doara si mai rau! De fapt, era putin suspicios ca nu imi simteam corpul. Eram paralizata? Oh, Doamne! Picioarele mele! Gatul! Mainile! Cand am incercat sa le misc, m-am calmat. Desi nu le simteam, raspundeau comenzilor. Poate eram doar amortita. Nu imi aminteam prea bine cum ajunsesem aici, sau de ce eram pe un pat de spital, cu tot felul de tuburi si aparate conectate la corpul meu. Ultimele lucruri pe care mi le aminteam erau luminile puternice si strigatele prietenelor mele. Cam atat. Ah, da! Si senzatia. Simtisem ca am murit. Vazusem lumina. Eram moarta? Asa te simti cand mori? Dar... credeam ca dupa ce ai murit nu te mai doare nimic. In niciun caz nu citisem nicaieri ca esti amortit sau ca te doare capul. Bine, nici nu cunoscusem pe nimeni care sa fi murit si apoi sa se intoarca sa imi povesteasca, dar... oricum... fusesera studii pe tema asta mii! Si in plus, unde era raiul? Sau... poate ajunsesem in iad... Dar de ce? Poate nu fusesem o sfanta, dar cu siguranta nu fusesem atat de rea incat sa ajung in iad. Stiam eu ca ar fi trebuit sa fac mai multe fapte bune!
"S-a trezit! Shht, sa nu o speriem!"
"Cum e, e bine?"
"Ia vezi, piuie aparatul ala?"
"Is she OK?"
"I think so... but she'n not saying anything..."
"That's weird! For her, I mean, 'cause she used to have a lot to say. Maybe she's mute now?"
"Shut up! She just woke up!"
Cata agitatie! La inceput nu stiam ce sa spun, apoi, cand mi-am gasit cuvintele, imi era greu sa deschid gura. Am inceput sa mormai cateva cuvinte pentru inceput.
"Di... Ta... un...e... Ner..."
"Vrei sa stii unde e Nermy?" m-a intrebat Diana.
Am incercat sa incuviintez din cap, dar gatul imi era prins in ceva, asa ca doar am clipit.
"Am trimis-o acasa sa se odihneasca. A stat toata noaptea cu tine. De fapt, sta cu tine de zile intregi. I-am zis sa vina maine, oricum nu are ce sa faca aici. Tu cum esti, te simti bine?"
Vroiam sa le raspund "asa si-asa", insa miscarea asta era prea greu de facut, asa ca am clipit din nou.
De-abia cand ochii mei au inceput sa se obisnuiasca cu lumina din camera, mi-am dat seama ca aici era ceva in neregula. Oare cat timp dormisem? (in cazul in care asta facusem)
Cel mai aproape de mine erau Tanya si Diana, prietenele mele cele mai bune, insa nu aratau la fel. Erau... schimbate. Parca mai dezvoltate. De cand purta Tanya pantofi cu toc? Si ce era cu rujul ala rosu pe buzele Dianei?
Aici se intampla cu siguranta ceva ciudat...

Un comentariu: